Legea obiectivă a cererii şi ofertei

Cererea
Concept. Legea cererii
Cererea este o categorie economică ce exprimă, în anumite condiţii social-istorice nevoia socială. Este o formă de concretizare a nevoii sociale fără a se identifica cu aceasta. Cererea este numai o parte a nevoii sociale, determinată de mărimea mijloacelor băneşti, de puterea de cumpărare de care dispun membrii societăţii. Ea reprezintă partea solvabilă a nevoii sociale, respectiv acea parte care poate fi satisfăcută de piaţă. Reiese că între cerere şi nevoia socială relaţiile sunt de subordonare, ca de la parte la întreg. Explicaţia o găsim în faptul ca trebuinţele umane sunt întodeauna cu un pas înaintea posibilităţilor pe care le are societatea pentru a le satisface. În calitatea ei de categorie a economiei de schimb, cererea reprezintă cantitatea totală dintr-un anumit bun, pe care agenţii economici sunt dispuşi să o cumpere de pe piaţă, într-o anumită perioadă de timp, pentru anumite niveluri de preţ, celelalte variabile fiind presupuse stabile.
Paul Heyne sublinia în mod expres faptul că cerea este conceptul ce leagă cantităţile solicitate în vederea achiziţionării, de sacrificiile ce trebuie făcute de cumpărători pentru a obţine aceste cantităţi.
Cererea este un act individual, ea poate fi privită ca cerere pentru un produs sau un serviciu anume, pentru o industrie sau cererea pentru o firmă, respectiv pentru producţia ei, însă formarea preţurilor depinde de confruntarea cererii totale cu oferta totală a bunului sau serviciului respectiv.
În viaţa economică cererea apare sub diferite aspecte, cum ar fi: cererea de mărfuri, de servicii, de consum, cerere solvabilă, nesolvabilă, complexă, curentă, periodică, rară, efectivă, potenţială, derivată.
Uneori cererea este confundată cu cantitatea cerută, însă cererea pentru un anumit bun nu se poate formula doar cantitativ, ea ne apare ca o relaţie între două variabile: preţul şi cantitatea cerută. Astfel există întotdeauna un şir de preţuri şi un şir de cantităţi pe care agenţii economici ar dori să le achiziţioneze la fiecare din preţurile respective. Deplasarea de la un rând al specificaţiei la altul, trebuie înţeleasă ca o modificare a cantităţii cerute la anumite niveluri de preţ şi nu ca o modificare a cererii. Astfel reducerea preţului unitar determină procesul de extindere a cererii, în timp ce creşterea preţului unitar generează o contracţie a cererii.
Dimensiunea cererii pentru un anumit bun, precum şi dinamica acesteia sunt determinate de nivelul şi dinamica preţului bunului respectiv. Deci, între schimbarea preţului unitar al unui bun şi modificarea cantităţii cerute din bunul respectiv există o relaţie de cauzalitate, care reprezintă de fapt conţinutul legii generale a cererii.
Conform acestei legi, dacă preţul bunurilor, resurselor şi serviciilor va scădea, în mod corespunzător va creşte cantitatea de marfă cerută într-o anumită perioadă şi invers, dacă preţurile cresc, va scădea cantitatea de marfă cerută în perioada de timp respectivă ( celelalte condiţii rămânând neschimbate ).
Relaţia dintre preţul unitar al unui bun şi cantitatea de bunuri cerută într-o anumită perioadă de timp se poate reprezenta grafic, obţinîndu-se curba cererii.
Mărimea cererii poate fi influenţată de următorii factorii:
- nevoile sociale
- nivelul preţurilor
- venitul mediu pe gospodărie
- preţul bunurilor înlocuitoare sau complementare
- factorii demografici
- factorii psihologici
Elasticitatea cererii
Elasticitatea cererii exprimă sensibilitatea cererii la modificarea unuia din factori de influenţă. Cum cererea este, în primul rînd, dependentă de preţ, elasticitatea ei se raportează, în principal, faţă de preţ.
Elasticitatea cererii este prezentă, atunci cînd coeficientul de elasticitate este mai mare de cît 1.
Cererea este elastică - atunci cînd la un anumit procent de modificare a preţului, procentul de modificare a cantităţii cerute este mai mare.
Cererea este inelastică – atunci cînd la un anumit procent de modificare a preţului rezultă un procent mai mic de modificare a cantităţii cerute.
La procentul de modificare a preţului corespunde acelaşi procent de modificare a cantităţii cerute, se spune că cererea are elasticitate unitară, deoarece coeficientul de elasticitate (Ce) este egal cu 1.
Deci, elasticitatea cererii faţă de preţ exprimă raportul dintre mişcarea cererii şi modificarea preţurilor, proporţia modificării cererii în condiţiile creşterii sau scăderii preţului cu un procent.
Elasticitatea cererii se poate determina nu numai în funcţie de preţ, dar şi de venit. Ea reflectă proporţia în care cererea pentru diverse produse se schimbă odată cu modificarea veniturilor băneşti ale consumatorilor, ceilalţi factori rămînînd constanţi. Fenomenul elasticităţii faţă de venit este o manifestare a legităţilor din sfera consumului, care determină o anumită ierarhizare a nevoilor fiecărei categorii de populaţie la un anumit nivel al veniturilor.
Elasticitatea cererii, mai precis cunoaşterea ei, prezintă o semnificaţie deosebită în cadrul orientării agenţilor economici. Interesul lor este să-şi maximizeze profitul, deci în condiţiile de preţ existente pe piaţă, ei pot să-şi adapteze deciziile cu privire la producţie, corespunzător raportului existent între venitul total şi elasticitate.
Specialiştii în domenuiu, evidenţiază existenţa a trei factori principali care influenţează elasticitatea cererii şi anume:
1. Gradul de substituire al produselor . Dacă preţul unui bun oarecare creşte el devine mai scump faţă de bunurile substituibile lui. Este firesc ca cererea pentru acest bun să scadă şi, în mod corespunzător, să crească cererea pentru bunurile substituibile. Invers, dacă preţul unui bun scade, el va deveni mai ieftin decît bunurile substituibile lui. În acest caz, cererea pentru el va creşte şi, în mod corespunzător, va scădea cererea pentru bunurile substituibile.
Cu cît gradul de substituire în raport cu un bun oarecare este mai mare, cu atît va fi mai mare elasticitatea cererii pentru bunul respectiv. Invers, cu cît gradul de substituire este mai mic, cu atît va fi mai mică elasticitatea cererii pentru bunul respectiv.
2.Ponderea venitului cheltuit pentru cumpărarea unui bun în totalul veniturilor. În general, cererea pentru un bun este mult mai elastică, cu cît este mai mare partea din venit alocată pentru cumpărarea bunului respectiv (celelalte condiţii rămîn neschimbate). Desigur, există diferenţieri între bunuri din acest punct de vedere. Sunt bunuri pentru care creşte ponderea cheltuielilor pentru cumpărarea lor pe măsura ce creşte venitul şi bunuri a căror pondere scade pe măsura ce creşte venitul. De exemplu, în condiţiile unor venituri băneşti mari, ponderea cheltuielilor pentru procurarea de bunuri alimentare, sau chiar de bunuri materiale se reduce, în schimb creşte ponderea cheltuielilor pentru servicii social-culturale, bunuri de lux, ş.a.
3.Perioada de timp de la schimbarea preţului. Cînd preţul unui bun oarecare se modifică este necesar să treacă un anumit timp pînă ce toţi cumpărătorii vor cunoaşte noua situaţie şi, mai ales, pînă ce îşi vor adapta comportamentul lor de consumatori ai bunului respectiv. Deci, elasticitatea cererii pentru un bun va fi mai mare într-o perioadă lungă de timp, decît într-o perioadă scurtă, deoarece cumpărătorii au mai mult timp să se adapteze la schimbarea de preţ.
Există trei excepţii:
1. Efectul Giffen – la o creştere generală a preţurilor familiile cu venituri mici sporesc cererea pentru bunurile de consum curente, în detrimentul altor bunuri mai scumpe.
2. Efectul Veblen – consumul ostentativ sau de tip snob, cu cât este mai mare preţul unui anumit bun de consum cu atât creşte cererea pentru el la o anumită categorie de consumatori. Tot potrivit acestui efect creşte cererea odata cu preţul pentru un anumit bun crezându-se că un preţ mai mare înseamnă şi o calitate mai ridicată.
3. Efectul speculaţiei – constă în creşterea cererii la bunurile a căror preţ creşte de teama creşterii în viitor şi mai mult a preţurilor.

Oferta
Concept. Legea ofertei
Oferta reprezintă cantitatea de bunuri sau servicii pe care un agent economic este dispus să o ofere spre vînzare într-o anumită perioadă de timp. Oferta ca şi cererea se referă la un preţ anume, şi poate fi privită ca oferta a unui bun, a unei industrii, a unei firme şi ca oferta totală de piaţă. Desigur,în funcţie de nivelul cererii, cantitatea care se vinde efectiv poate să difere de cantitatea oferită.
Oferta, ca şi cererea, este şi ea funcţie de preţ. Ea pune în evidenţă diversele cantităţi de bunuri pe care vînzătorii sunt dispuşi să le vîndă la diverse preţuri date. Deci, între evoluţia preţului unitar al unui bun şi oferta pentru bunul respectiv există o relaţie de cauzalitate. Această relaţie este exprimată sintetic de legea ofertei, ea arată relaţia care se stabileşte între cantitatea dintr-un bun pe care un ofertant o oferă spre vînzare într-o anumită perioadă de timp şi preţul la care bunul respectiv se vinde.
Legea ofertei arată că ofertanţii sunt dispuşi să ofere o cantitate mai mare dintr-un bun oarecare, la un preţ mai mare, de cît la unul mai mic. Curba ofertei arată că nivelul de preţ este necesar pentru a-l determina pe ofertant să ofere o anumită cantitate de bun. În concordanţă cu această lege vor apare următoarele situaţii: o majorare a preţului unitar va determina o extindere a cantităţii oferite şi invers o scădere a preţului va genera o contracţie a cantităţii oferite.
Factorii ce influenţează asupra ofertei
Oferta, ca şi cererea, este determinată, în dimensiunea ei, de o serie de factori de influenţă. Cei mai importanţi sînt următorii
a) preţul resurselor (a factorilor de producţie)
b) preţul altor bunuri
c) tehnologia
d) numărul de ofertanţi
e) perspectivele pieţei
f) costul producţiei
g) taxele şi subsidiile
h) evenimente naturale şi social-politice
Ca şi în cazul cererii, elasticitatea ofertei pune în evidenţă gradul de modificare a ofertei în condiţiile schimbării preţului, sau a oricăreia din condiţiile ofertei.
Oferta este mai elastică cu cît este mai mare modificarea în cantitatea produsă de ofertanţi. Deci, cu cît este mai mare elasticitatea ofertei, cu atît va fi mai mare răspunsul în cantitate la modificarea preţului. Oferta este elastică atunci cînd coeficientul de elasticitate (Ceo) este mai mare decît 1. Oferta este inelastică atunci cînd coeficientul de elasticitate este mai mic decît 1. Elasticitatea este unitară atunci cînd Ceo= 1.
Cunoaşterea elasticităţii ofertei prezintă interes pentru agenţii economici deoarece, pornind de la preţurile de piaţă ale bunurilor, ea reflectă posibilitatea adaptării ofertei la cerere. Factorii cei mai importanţi care determină elasticitatea sînt:
- gradul de substituire
- posibilitatea de stocare a bunurilor
- costul producţiei
- costul stocării
- perioada de timp scursă de ultima modificare a preţului
Cererea şi oferta
Legea cererii şi ofertei
Confruntarea finală a dimensiunilor, a structurii producţiei şi a consumului, se realizează pe piaţă sub forma raportului dintre ofertă şi cerere. Dar cererea şi oferta nu sunt numai forme de manifestare pe piaţă ale consumului potenţial şi a producţiei, ele se găsesc în relaţii de cauzalitate reciprocă, una reprezentând în raport cu cealaltă, deopotrivă, cauză şi efect. Astfel putem întâlnii pe piaţă situaţii cum arfi:
- o creştere a cererii sau o reducere a ofertei determină sporirea preţului
- o reducere a cererii sau o creştere a ofertei generează diminuarea preţului
Aceste ipoteze reprezintă axiomele legii cererii şi ofertei, potrivit căreia:
a) preţul de pe piaţă este determinat de mişcarea celor două forţe opuse – cererea şi oferta
b) preţul de pe piaţa oricărui bun tinde permanent spre un nivel de echilibru. La acest nivel cantitatea oferită pe piaţă este egală cu cantitatea cerută
Prin mişcarea preţurilor relaţia dintre cere şi ofertă exprimă sitaţia pieţei, evidenţiind abundenţa sau lipsa bunurilor şi a factorilor de producţie. Legea cererii şi a ofertei relevă necesitatea ca mărimea, structura şi calitatea ofertei să corespundă mărimii, structurii şi calităţii cererii. Cerinţele acestei legi evidenţiază faptul satisfacerea trebuinţelor sociale, esprimate prin intermediul cererii, constituie scopul final al dezvoltării pe toate treptele societăţii şi în consecinţă, problema esenţială a oricărei organizaţii economice, este adaptarea resurselor la nevoile societăţii.
În concordanţă cu aceste cerinţe, într-o piaţă concurenţială, agenţii economici trebuie să urmăreasca permanent echilibrul dinamic dintre cerere şi ofertă. Apariţia unor dezechilibre afectează interesele populaţiei, atât în calitate de producător cât şi în calitate de consumator.
Dacă oferta este mai mare decât cererea, o parte din bunuri nu-şi vor mai găsi consumatorii, fapt ce generează imposibilitatea realizării integrale a producţiei, cu implicaţii directe asupra posibilităţilor de reluare a producţiei şi asupra veniturilor producătorilor respectivi.
Dacă cerea este mai mare decât oferta, o parte a puterii de cumpărare a participanţilor la viaţa economică, rămâne neacoperită, cu efecte asupra echilibrului structural al economiei şi mai ales asupra echilibrului bănesc.
Într-o economie modernă, cunoaşterea acţiunii şi implicaţiilor legii cererii şi ofertei, constituie o problemă esenţială, întrucât piaţa fără rolul adecvat al acestei legi, nu este o piaţă efectivă.
De aceea în analiza acţiunii legii cererii şi ofertei, trebuie ţinut seama, că ea are loc într-un anumit cadru instituţional şi social şi că se află sub impactul nu numai a factorilor economici dar şi al celor psihologici, din care cauză nu trebuie neglijate previziunile agenţilor economici ofertanţi şi solicitanţi de bunuri.
Un rol deosebit în reglarea raportului cerere şi ofertă, îl are marketingul, care prin cercetarea complexă şi permanentă a pieţei, a comportamentului consumatorilor-utilizatorilor, prin strategiile şi tacticile furnizate, oferă soluţii viabile şi operante pentru realizarea unui echilibru dinamic al pieţei.
Principiile legii cererii si ofertei se verifică în cea mai mare parte, numai în ţările democratice, care au o tradiţie mai îndelungată în funcţionarea economiei capitaliste bazate în principal pe proprietatea privată şi pe mecanismele unei pieţe cu o concurenţă reală, unde intervenţia statului în economie se manifestă în general prin pârghii economice şi mai puţin prin măsuri administrative. Acestea fiind premisele unei economii de piaţă concurenţiale, se poate vorbi despre o productivitate ridicată, o creştere economică reală, un nivel acceptabil al corupţiei la nivelul structurilor etatice, deci în concluzie, un nivel de trai acceptabil pentru întreaga populaţie sau cel puţin pentru majoritatea ei. De asemenea, o condiţie obligatorie pentru garantarea funcţionarii unei economii pe baze sănătoase, este existenţa unui cadru legislativ şi instituţional foarte bine corelat şi uşor de aplicat, care să confere tuturor participanţilor la viaţa economică, încrederea şi siguranţa necesare realizării unor programe de investiţii viabile şi eficiente din punct de vedere economico social.
În economia Românească, la ora actuală, principiile acestei legi se regăsesc într-o proporţie relativ redusă, sau chiar şi acolo unde există, ele nu funcţionează în totalitate. De asemenea se poate observa cu usurinţă, că în economia noastră, se verifică într-o mai mare măsură excepţiile de la această lege, decât principiile ei. Astfel se poate trage concluzia, potrivit celor arătate mai sus, că în România, la această dată, încă nu funcţionează o economie bazată pe mecanismele economiei de piaţă concurenţiale, cu influenţe mai mult sau mai puţin directe, în sau din sfera politicului şi a unei separaţii reale a puterilor în stat, precum şi influenţarea deciziilor politice, la cel mai înalt nivel, de interesele de grup ce nu reprezintă legitimitatea interesului general.
Toate acestea au ca rezultat situarea României în coada plutonului, atât din punct de vedere al criteriilor economice şi sociale, cât şi în ceea ce priveşte integrarea în structurile economico-militare, europene şi mondiale. În concluzie, lăsând la oparte manifestările demagogice şi falsul patriotism, putem conchide că România anului 2003, cu excepţia unei dezvoltări culturale mulţumitoare, se află într-un stadiu de dezvoltare economic şi social, situat mult sub media ţărilor dezvoltate din lume, iar din punct de vedere politic, se poate pune serios sub semnul întrebării, existenţa unei democraţii reale, sau putem vorbi fără teama de a greşi prea mult, despre un neocomunism cu faţă umană, sau o „democraţie socialistă”.
Tg.Mureş 8 martie 2003

Bibliografie:
1. Dobrota N. “Economia Politică” Ed. Economică Bucureşti 1997
2. Munteanu V.A. “Economia Politică” Ed. Fundaţiei Chemarea Iaşi 1994
3. Creţoiu Gh. “Economie Politică” Bucureşti 1995
Harwick Ph.,Langmead J.,Khan B, “Introducere în economia politică modernă” Ed. Polirom Iaşi 2002