TRĂSĂTURILE PERIOADEI DE SFÂRŞIT A FEUDALISMULUI APARIŢIA RELAŢIILOR CAPITALISTE

După secolul al XVI-lea economia europeană, în special cea din Europa Occidentală, înregistrează anumite metamorfoze spre o epocă modernă. Insă aşa cum apreciază specialiştii, în zona Europei aflate la răsărit de Elba economia cu trăsăturile evului mediu s-a prelungit până spre jumătatea secolului al XVIII-lea, ceea ce evidenţiază existenţa unui decalaj, a unei rămâneri în urmă a ţărilor est europene faţă de cele centrale şi vestice ale continentului.
Intre principalii factori care au determinat evoluţia economică a Europei menţionăm: marile descoperiri geografice şi cuceririle coloniale; instaurarea statului monarhic în principalele ţări (regim care garanta securitatea bunurilor, a transporturilor, percepea impozite, avea monopolul comerţului exterior, etc.) ceea ce a adus începuturile formării pieţei mondiale; mercantilismul;constituirea pieţei financiare; Renaşterea şi Reforma; prima revoluţie industrială, cea care a schimbat lumea cum puţine evenimente au făcut-o până atunci.
Perioada cuprinsă între mijlocul secolului al XVIII-lea şi anul revoluţionar 1821 este apreciată de literatura de specialitate ca reprezenând sfârşitul epocii feudale. Practic însă, abia reformele agrare înfăptuite la mijlocul secolului al XIX-lea vor deschide mai larg calea către economia de piaţă, deşi după această dată, în forme sui-generis, vor persista rudimente ale epocii feudale.
Epoca modernă este caracterizată în istoria universală printr-un mare avânt al fortelor de productie, prin apariţia unor noi relatii sociale, prin profunde schimbări politice şi dezvoltarea accelerată a ştiinţelor şi culturii. Este o epocă de luptă împotriva obscurantilismului, a înapoierii, de creare a noului umanism sub forma luminismului.
Punctul de debut al epocii moderne este socotit a fi anul 1821, adică revoluţia condusă de Tudor Vladimirescu, aceasta avându-se în vedere implicaţiile multiple şi consecinţele ei asupra evoluţiei de ansamblu a ţărilor române, inclusiv în ceea ce priveşte restaurarea treptată a suveranităţii şi autonomiei Moldovei şi Ţării Româneşti.
Incă de la mijlocul secolului al XVIII-lea, se vădesc semne ale dezintegrării relaţiilor de producţie feudale şi de apariţie a unor noi relaţii, procesul accentuându-se şi în prima jumătate a secolului al XIX-lea.
Intre fenomenele specifice ale acestui proces:
- sporirea diviziunii sociale a muncii, implicit a producţiei meşteşugăreşti, manufacturiere şi în final maşiniste.
- formarea şi dezvoltarea economiei de piaţă, exprimată prin lărgirea pieţei interne şi înlocuirea economiei naturale cu cea de schimb.
- intensificarea relaţiilor economice şi culturale între ţările române, etc.
Toate aceste elemente ale noului se petrec paralel şi în contextul procesului de constituire a naţiunii române, când se afirmă şi o ideologie naţională ce viza reînnoirea socială şi emanciparea.
Perioada aceasta poate fi împărţită în două etape distincte:
I. perioada până la 1829
II. perioada 1829-1848.
I. In această perioadă progresele economice nu sunt spectaculoase şi se realizează mai mult o acumulare de elemente, se prefigurează programul şi orientările pentru etapele viitoare.
Şocul transformărilor se repercutează pe plan social, economic,demografic, cultural şi mental. Astfel, înmulţirea şi diversificarea meseriilor şi ramurilor comerciale, a meseriaşilor şi a negustorilor a implicat şi diferenţierea socială în cadrul categoriilor respective, parte integrantă a procesului de formare şi consolidare a burgheziei române.
Cererile tot mai mari ale Porţii, solicitările armatei, creşterea populaţiei au impus sporirea producţiei şi ca atare domeniul trebuia să se adapteze situaţiei orientându-se spre producţia de piaţă.
In Ţările Române exceptând Transilvania, trecerea spre producţia de mărfuri s-a realizat prin următoarele căi:
-reducerea suprafeţelor de pământ acordate în folosinţa ţăranilor
-înmulţirea obligaţiilor feudale, a zilelor de clacă
-întărirea monopolurilor
-încercările constante de modificare a regimului juridic.
Reglementarea scrisă înlocuieşte cutuma, numeroasele acte emise în vremea aceea - dispoziţii, hrisoave ilustrând amploarea transformărilor.
Reformele lui Constantin Mavrocordat în domeniul administrativ, fiscal,social exprimă realitatea la care ne referim.
Dependenţa personală, trăsătura definitorie a societăţii feudale, va fi înlocuită cu dependenţa reală care decurge din posesia ori ba, a lotului de pământ. Practic în urma reformelor din 1746 si 1749, în ciuda unor abuzuri, ţăranul poseda libertatea de a se muta. Este adevărat că reforma lui Mavrocordat a fost incompletă, deoarece prin ea s-au eliberat ţăranii, fără a fi însă împroprietăriţi, ceea ce îi menţnea într-o stare de relativă dependenţă faţă de stăpânul pământului.
Adaptarea domeniului la cerinţele pieţii a reclamat şi introducerea unor tehnici noi mai perfecţionate. Apariţia agronomului, a geometrului, extinderea unor culturi noi - cum ar fi cultura porumbului, introducerea culturii cartofului, a orezului a literaturii de specialitate şi a contabilităţii dovedesc progresul, transformările, caracterul lor ireversibil.
Noul este perceptibil şi în domeniul manufacturilor. Stadiul tehnicii rudimentare a evului mediu este depăşit pentru totdeauna şi în cele mai modeste manufacturi existau preocupări pentru ridicarea nivelului de dotare tehnică.
II.Această etapă are ca limite extreme pacea de la Adrianopol, respectiv revoluţia româna, care au fost generatoare de schimbări. In decursul acestei etape se dezvoltă piaţa naţională, se întăreşte conştiinţa românească, legăturile dintre cele trei ţări devin mai puternice, naţiunea îşi desăvârşeşte profilul îşi exprimă tendinţele, năzuinţele, iar integrarea în economia şi cultura europeană devine o realitate.
Limita acestei etape, dar şi a perioadei, este revoluţia de la 1848 când vâltoarea ei a cuprins aproape întreaga Europă de la Atlantic pânâ la Dunărea de Jos. Pretutindeni, de-a lungul şi de-a latul continentului, masele obidite s-au ridicat pentru desfiinţarea orânduirilor feudale nedrepte şi anacronice.
Uriaşa framântare revoluţionară fusese generată de numeroase contradicţii economice, sociale şi politice, care prezentau însă anumite particularităţi funcţie de specificul şi gradul de dezvoltare al fiecărei ţări în parte.
Spre cumpăna veacului trecut forţele de producţie din Ţările române au cunoscut o creştere tot mai rapidă s-au înmulţit atelierile şi manufacturile, s-a mărit producţia de mărfuri, produsele agricole fiind şi ele tot mai mult atrase in sfera schimbului. Dezvoltarea generală a vieţii economice este însă puternic frânată de existenţa vechilor relaţii feudale. Numeroase privilegii ale boierimii şi nobilimii, servituţiile ce ţineau pe ţărani legaţi de moşii îngrădeau posibilităţile de acţiune ale burgheziei pe tărâm economic frânau acumularea de capital şi procesul de formare a muncitorimii salariate.
Factorilor economici şi sociali li se adaugă considerente de ordin naţional cu implicaţii nefaste asupra progresului ţărilor de la Carpaţi, Moldova şi Ţara Românească se aflau sub dominaţia Imperiului Otoman, Transilvania şi Bucovina sub cea habsburgică, Basarabia sub cea ţaristă. Paralel cu jefuirea sistematică a bogaţiilor Ţărilor Române, dominaţia străină se opunea realizării aspiraţiilor îndrituite ale poporului nostru, spre neatârnare, integritate teritorială şi unitate statală.
Revoluţia era deci pentru poporul român o necesitate obiectivă, o cerinţă stringentă a progresului şi a dobândirii dreptului la viaţă liberă.



BIBLIOGRAFIE

1. V.M.Zaberca - Momente din istoria economiei nationale românesti,
ed. Eftimie Murgu, Resita, 1996.
2.V.M.Zaberca - Istoria economiei nationale românesti,ed. Eftimie
Murgu, Resita, 2001.
3. Maria Muresan - Istoria economiei.Epoca modernă si cea
contemporană, ed. Economica,1995.