Giuseppe Verdi

Născut în 1813, în satul italian Le Roncole de lângă Busseto, Giuseppe Verdi şi-a petrecut anii tinereţii studiind orga. La vârsta de şapte ani, el a devenit organist în oraşul San Michele Arcangelo. Acolo tânărul Verdi a cântat pentru biserică şi după legendă, în 1814 mama sa l-a salvat de către cotropitorii francezi. În 1823, Verdi s-a mutat la Busseto şi a absolvit şcoala de muzică condusă de Antonio Provesi. La vârsta de 13 ani, Verdi era ajutor de conducător al orchestrei din Busseto. După ce a terminat şcoala, Verdi s-a prezentat pentru admitere la conservatorul din Milano. Dar a fost respins, iar unul din examinatori i-a spus lasă conservatorul şi ia-ţi un post de maestru în oraş. Verdi a studiat compunerea în Milano cu Vicenzo Lavigna, compozitor şi maestru la teatrul La Scala. Verdi a oscilat între Milano şi Busseto până în Martie 1836, când a fost numit maestrul filarmonicii din Busseto.
În mai 1836, el s-a însurat cu tânăra, Margherita Barezii, fiica binefăcătorului său. El s-a întors în Milano câţiva ani mai târziu cu o tânără familie.
Oberto, prima operă a lui Verdi, a fost prezentată pe scena teatrului La Scala în noiembrie 1839. Firma Ricordi a publicat Oberto şi pentru că aceasta a fost un mare succes, firma s-a angajat sa publice alte trei piese ale lui Verdi. Verdi a început să lucreze la următoarea sa operă Un Giorno di Regno, dar a fost întrerupt când, unul după unul, toţi membrii familiei Verdi s-au îmbolnăvit. În curs de două săptămâni Verdi şi-a pierdut fiul fiica şi soţia. Din nefericire Un Giorno di Regno, a fost un fiasco total. Atunci Verdi a jurat că nu va mai compune niciodată comedii şi şi-a orientat gândirea spre destinul inevitabil. Chiar şi aşa directorul teatrului La Scala şi-a păstrat încrederea în Verdi , care, mai târziu cu opera Nabuco a declarat cariera mea muzicală a început cu adevărat. La repetările pentru Nabuco, la teatrul La Scala tâmplarii care reparau clădirea s-au oprit din muncit şi s-au aşezat pe schele şi scări pentru a asculta opera. La terminarea operei toţi muncitorii au izbucnit în strigăte de Bravo, bravo, viva il maestro!. Prezentarea piesei a fost un succes. Verdi a devenit faimos cerând un onorariu mai mare decât oricare alt compozitor al timpurilor sale. După Nabuco, a urmat opera I Lombardi, care a câştigat o victorie neaşteptată asupra cenzorilor austrieci. Triumful lui Verdi în reţinerea libretului şi a temelor melodice i-a adus compozitorului o reputaţie de erou ideologic al italienilor. Aceasta a fost una din multele bătăliile pe care Verdi le-a cu cenzorii pentru libertate artistică.
Peste următorii şapte ani, compozitorul a scris zece opere de succes variat, făcând legătura între două ere distincte ale compoziţiei lui Verdi. Captat iniţial de stilul bel canto şi moştenitor al stilului Donizetti, Verdi a încercat să-şi facă propriul său stil.
Il Trovatore a fost o străfulgerare de îndrăzneală despre care Verdi a spus că este nucleul muncii sale, Cred (dacă nu mă înşel că ceea ce am făcut am făcut bine; dar am făcut mereu după cum îmi dictează sufletul. Cu toate că era un geniu Verdi a compus numai din inimă. Ca un muzician şcolit el a plasat sensibilitatea emoţională deasupra intelectului în tot ceea ce scria.
Creaţia unui tur operativ de forţa bazat pe ingeniozitatea formulării artistice i-a asigurat lui Verdi nemurirea, începând în 1851 cu Rigoletto, urmată de Il Trovatore, La Traviata, şi în 1871 de Aida. Chiar şi fără capodoperele care au urmat – Simon Boccanegra, Un Ballo în Maschera, La Forza del Destino şi Don Carlos s-au Requiem Mass – maestrul s-ar fi putut retrage fără teama ca-l va putea depăşi vreodată alt compozitor. Dar de fapt cu Aida, Verdi părea că a abandonat să mai compună pentru cincisprezece ani.
Dar din fericire pentru posteritate, Otello, un libret electrizant, creat de poetul Arrigo Boito a adus compozitozitorului o retragere forţată. Deschiderea operei Otello în februarie 1887 a atras o audientă o audienţă internaţională la Milano.
În 1893, cu premiera operei Falstaff, Verdi şi audienţă sa au repetat întregul succes avut cu Otello, în onoarea unei comedii pe care jurase să nu o mai scrie. În final maestrul s-a retras în satul natal Sant’Agata cu a doua sa soţie, cântăreaţa Giuseppina Strepponi. Ei au petrecut câţiva ani fericiţi, până la moartea ei în 1897. Moartea soţiei sale l-a lăsat pe Verdi foarte îndurerat. El s-a mutat de la Sant’Agata la hotelul Grand din Milano, iar după patru ani nefericiţi, Verdi a murit în 1901. Moartea lui Verdi a lăsat Italia în doliu. El este considerat în toată lumea muzicii un mare compozitor şi mai particular, În Italia este considerat un erou patriotic şi un campion al drepturilor omului.