Religia la romani

Religia romanilor din primele secole ale istoriei lor se prezenta sub forma primitiva a animismului.Forţe misterioase , obscure divinităţi sau spirite , malefice sau binefăcătoare , erau bănuite că impregnează întreaga natură , că rezidă în fiecare vieţuitoare şi în fiecare obiect – stâncă , râu , pădure , izvor , arbore – prezidând fiecare moment şi orice act din viaţa omului şi a Universului.Romanii primelor timpuri credeau că totul e dominat de puteri divine – şi vatra , şi uşa casei , şi pragul , şi balamalele porţii.
Fiecare om îşi avea semidivinitatea , spiritul său protector.Fiecare act al vieţii lui stătea , încă de la naştere , sub puterea unei voinţe divine individuale.De asemenea , fiecare moment din activitatea sa practică: aratul , semănatul , secerişul , îmblătitul , ficare işi avea semidivinitatea sa protectoare.Fiecare om îşi avea şi îşi cinstea „geniul” său – cum era numit spiritul originar , forţa divină care tutea fiecare persoană.Acestei infinităţi de forţe misterioase , amorfe , omniprezente (numina) le adresau romanii numeroasele lor acte de cult.
Din numărul nesfârşit al acestor numina s-au cristalizat apoi conceptele unor adevăraţi zei – Saturn , Vesta , Ianus , Marte , Neptun , Iupiter – forţe active ale naturii , prezidând feluritele activităţi , în primul rând agrare.
Iupiter era invocat în ipostaza de zeu al luminii , al tunetului , al fulgerului , al ploii; mai târziu , al victoriei şi al confederaţiei popoarelor italice.Iunona , soţia sa , era protectoarea căsătoriei şi a naşterilor.Zeul preferat al romanilor esra însă Marte , devenit – în epoca istorică – zeul războiului.Quirinus , zeul războiului şi unul din principalii trei zei în epoca monarhică , în epoca republicii a trecut pe planul al doilea.Ianus şi Vesta au devenit zei din numina , cum erau la origine.Ianus , spiritul protector al porţilor casei , care priveşte spre trecut şi spre viitor (de unde şi reprezentarea lui cu două feţe : Ianus bifrons) , a devenit divinitatea oficială a oricărui început de an - de unde şi denumirea lunii ianuarie – şi invocat primul în formulele de rugăciuni.Vesta , vechea divinitate a focului dimestic , a devenit zeiţa focului sacru , protectoarea simbolică – prin focul sacru ţinut mereu aprins – a Romei; colegiul preoteselor ei , vestalele , aveau în grija lor întreţinerea acestui foc.Mai târziu au căpătat importanţă zeiţa meşteşugarilor Minerva (asimilată cu zeiţa înţelepciunii a grecilor , Athena); sau zeiţa grădinilor , Venus – întrucâtva echivalenta Afroditei grecilor.
Dar şi aceşti zei au rămas pentru romani nişte reprezentări amorfe : cu lipsa de imaginaţie care îi caracteriza , romanii nu i-au conceput în forme umane , şi n-au inventat în jurul lor o mitologie – fermecătorul apanaj al fanteziei greceşti : „Aceşti zei rămâneau vagi : fără personalitate , fără chip , fără legendă , aproape şi fără nume , adeseori fără sex , nedeosebindu-se decât prin funcţiile lor şi denumiţi fiind , în cea mai mare parte , printr-un simplu adjectiv care indica rolul lor” (Albert Grenier).
Lipsit de sensibilitate metafizică , spirit prin excelenţă pozitiv şi practic , romanul nu era preocupat să cugete asupra natura zeilor , asupra originii lumii , asupra morţii , a lumii de dincolo , sau a destinului după moartea sufletului.Ca urmare , zeii nu trezeau în sufletele romanilor nici sentimente nici emoţii.Practicile lor cultice urmăreau să câştige bunăvoinţa divinităţilor şi a spiritelor – sau să le ţină departe pe cele malefice.Romanii considerau că zeii nu cereau să fie iubiţi - ci numai să li se dea , prin actele de cult , ceea ce li se cuvenea.Religia romană – căreia îi era străină şi devoţiunea şi entuziasmul mistic – se caracteriza printr-o organizare pur raţională , rece , îndeplinită ca o datorie civică , a cultului.Religia avea mai degrabă caracterul unui contract care reglementa precis raporturile dintre om şi divinitate.Să trăiască în pace şi în relaţii bune cu zeii – aceasta era tot ce urmăreau romanii.O religie gravă , solemnă , sever organizată – dar formală , fără poezie , fără zboruri metafizice şi fără elanuri mistice : o religie pur utilitară.
Centrul vieţii religioase era situat chiar în casa fiecărui roman.Capul familiei era cel care oficia cultul domestic:pe un mic altar lângă vatra el aducea zeilor casei ofrande – flori , fructe , ouă , vin – şi foarte rar miei sau iezi.Zeii casei erau : Vesta , zeiţa focului căminului; Ianus , păzitorul uşii şi pragului casei; cei doi Penaţi , care protejau bucatele şi proviziile din casă; şi cei doi Lari , apărătorii Intregii familii şi a proprietăţii familiei.