METODE MODERNE ALE MERCEOLOGIEI

Odată cu dezvoltarea merceologiei ca ştiintă s-au dezvoltat, perfecţionat şi diversificat şi metodele utilizate. Această disciplină cunoaşte mai multe metode care pornesc de la concepţia că produsele şi serviciile sunt concepute ca un sistem complex de structuri şi funcţii care participă toate în mod diferit la stabilirea nivelului calitativ al produsului sau serviciului la un moment dat.
In cercetarea calităţii produselor se utilizează în merceologie următoarele metode:
- metode generale;
- metode clasice specifice merceologiei;
- metode moderne.
Metodele generale sunt întâlnite şi la alte discipline, merceologia mulţumindu-se să se folosească de acelea care îi sunt necesare la un moment dat. Cele mai des întâlnite sunt:
- metoda inductivă
- metoda deductivă
- analiza
- sinteza
- metodele matematice
- metodele statistice
Metodele clasice specifice merceologiei sunt:
- metodele psihosenzoriale
- metoda tipologică
- metodele experimentale
- analiza structurală
- analiza funcţională
- analiza comparativă.
Revenind la tema supusă referatului - metodele moderne ale merceologiei, acestea sunt:
- analiza valorii
- analiza morfologică
- analiza sistematică
- metoda brainstorming.
1. Analiza valorii are ca autor pe americanul L.D.Miles şi a apărut în perioada celui de al II -lea război mondial, când lipsa unor materiale strategice cerute în cantităti tot mai mari pentru producţia de armament, a făcut ca tot mai mulţi fabricanţi din S.U.A. să se preocupe de găsirea unor înlocuitori. Pentru menţinerea condiţiilor de funcţionare a fost necesar ca produsele la care s-au folosit înlocuitori să fie reproiectate.
După terminarea războiului când dificultăţile de aprovizionare cu materiale deficitare au fost înlaturate s-a constatat că la unele produse revenirea la proiectele originale care prevedeau folosirea acestor materiale nu se justifica, deoarece noile produse funcţionau la fel de bine şi în plus, erau mai ieftine.
L.D.MIles a stabilit un model de analiză funcţională şi sistemică a produselor, în vederea reducerii costurilor prin eliminarea cheltuielilor care nu contribuie la funcţionalitatea produsului.
Această metodă s-a numit analiza valorii.
Metoda analizei valorii permite reducerea costurilor inutile sau disproporţionate ale unor părţi de produse faţă de aporturile de calitate pe care părţile respective îl aduc. Prin utilizarea acestei metode se determină creşterea calităţii produselor, optimizarea mărimii proprietăţilor esenţiale şi ale funcţiilor.
Această metodă are ca obiectiv fundamental stabilirea unui raport minim între valoarea de întrebuinţare unui produs şi costurile de producţie pe care le generează. Se deosebeşte fundamental de cele clasice folosite şi în prezent la reducerea costurilor.
Metoda realizează o legătură directă între:
- funcţiile unui produs şi costurile necesare realizării lui;
- nivelul acestor funcţii şi al costurilor trebuie să fie un raport direct proporţional.
Spre deosebire de metodele clasice care îmbunătăţesc ceea ce există, analiza valorii concepe sau reconcepe produsul în funcţie de necesităţi şi urmăreşte realizarea unei funcţii ignorând soluţia actuală. Studiile de analiza valorii nu urmăresc în exclusivitate numai reducerea costurilor; ea este folosită în acelaşi timp şi pentru îmbunătăţirea valorii de întrebuinţare a produselor, deci pentru satisfacerea mai deplină a utilizatorului.
Metoda pleacă de la premisa că pe utilizator nu îl interesează produsul ca obiect fizic, ci serviciile pe care acesta I le poate aduce. Se porneşte asfel, tocmai de la stabilirea funcţiilor necesare produsului pentru a satisface nevoia socială; orice costuri care nu contribuie la realizarea funcţiilor vor fi eliminate, obţinându-se în acest mod economii importante.
Metoda analizei valorii are patru principii:
1) Principiul analizei funcţionale.
2) Principiul dublei dimensionări a funcţiilor.
3) Principiul maximizării raportului dintre valoarea de întrebuinţare şi cost.
4) Principiul abordării sistemice a valorii de întrebuinţare.
Aşa cum am precizat un prim principiu este cel al analizei funcţionale.
Abodarea funcţională este caracteristica de bază a metodei.
Concepţia constructivă a unui produs este rezultatul soluţiilor adoptate pentru materializarea fiecăreia dintre funcţiile sale, în parte. De aceea, în găsirea soluţiilor constructive ale produselor trebuie plecat de la nomenclatorul de funcţii întocmit în prealabil.
Fiecare funcţie trebuie concepută separat, obţinându-se materializarea ei, apoi funcţiile sunt ansamblate prin însăşi ansambalarea corpurilor fizice respective, care le permite materializarea ca atare.
Principiul dublei dimensionări a funcţiilor
Funcţiile unui produs au două dimensiuni: o dimensiune tehnică - exprimată printr-o anumită unitate de măsura şi o funcţie economică - exprimată prin cost. Costul funcţiei nu se raportează la un corp fizic, ci la o anumită însuşire a produsului, care este măsurabilă. Costul total al produsului va fi dat de suma costurilor funcţiilor.
Principiul maximizării raportului dintre valoarea de întrebuinţare şi cost
Pentru a realiza o competivitate maximă este necesar ca produsul să aibă o valoare de întrebuinţare cât mai mare şi o valoare de schimb cât mai mică, deci să fie fabricat cu costuri reduse. De cele mai multe ori, costurile funcţiilor nu sunt proporţionale cu contribuţia acestora la valoarea de întrebuinţare generală a produsului.
Astfel, apare necesitatea stabilirii unui raport optim între funcţiile produsului şi costurile necesare realizării lor, în sensul maximizării acestuia.
Principiul abordării sistemice a valorii de întrebuinţare.
Conform acestui principiu, obiectul de studiu al metodei îl constituie în primul rând produsul. Deorece analiza valorii nu se ocupă decât de valori de întrebuinţare care corespund nevoii sociale, rezultă ca părţi din produs nu pot constitui obiect de studiu pentru aceasta, reperul existând ca utilitate numai în cadrul produsului, ca element component al lui, dar izolat, individualizat, el nu răspunde unei nevoi sociale.
2. Analiza morfologică are autor pe specialistul elveţian Zwieky şi are la bază conceptul de utilizare a observaţiilor şi datelor legate de exploatarea produsului pentru elaborarea unor noi proiecţii ale produsului, de o calitate superioară, care să elimine dezavantajele observate la produsele anterioare.
Această metodă are la bază studii atente asupra funcţiilor produsului, a performanţelor acestuia, a dezavantajelor sale, a nivelului valoric.
Analiza morfologică este o metoda generatoare de noi idei de proiectare şi concepere a produselor fiind utilizată des în realizarea noilor generaţii de produse. Se obţin astfel, noi tehnologii, înnoiri ale gamelor sortimentale ale produselor.
Există opinii că această metodă este o variantă a brainstormingului, fiind în fapt o metodă creativă ce identifică toate variabilele unei probleme pe care le combină apoi în diverse moduri.
3. Analiza sistemică are la bază idea fundamentală a merceologiei prin care produsul este important prin valoarea sa de întrebuinţare.
Această valoare este raportată la costul obţinerii produsului şi la necesitatea lui. Este o metodă complexă, pentru ca analizează produsul pe componentele sale şi ţine în acelaşi timp cont de evoluţia estetică, de civilizaţie a omului, de complexitatea necesităţilor sale.
Intreaga analiză descompune produsul în sisteme şi subsisteme pe care le raportează la diferite necesităţi, ţinând în acelaşi timp cont de valoarea de întrebuinţare a produsului, în ansamblul său.
De aceea, metoda ţine cont permanent şi de utilizarea produsului, de consumurile specifice, de eficienţa economică şi de cea socială.

4. Metoda brainstorming este o activitate complexă, menită să producă idei noi. Ca urmare a nevoii de a suspenda orice raţionament se acceptă chiar din cele mai neverosimile sugestii, şedinţele de brainstorming sunt aproape incontrolabile.
In calitatea sa de tehnică managerială, brainstormingul are o vechime considerabilă, fiind imaginat şi utilizat în cursul anilor '30 de Alex Oborn, care lucra într-o agenţie publicitară din New York.
Cu trecerea anilor, termenele s-a mai demonetizat, ajungând să definească un grup de persoane care stau în jurul unei mese şi emit tot felul de idei.
Brainstormingul poate fi definit ca o modalitate de a obţine, într-un răstimp scurt, un număr mare de idei de la un grup de oameni.
Definiţia se axează pe trei elemente:
- un număr mare de idei
- un grup de oameni
- un răstimp scurt.
O şedinţa de brainstorming bine condusă genereaza sute de sugestii şi soluţii - de la unele cu adevărat extraordinare la cele absolut nebuneşti, stupide ori inutile.
Numărul optim de participanţi la o şedinţa este de aproximativ doisprezece; astfel, fiecare îşi poate aduce contribuţia la recolta de idei
Dimensiunile grupului nu trebuie să depăşească însă douăzeci de persoane, în caz contrar, fluxul ideatic este atât de abundent încât unii participanţi nu mai prind ocazia să strecoare şi ei "o vorba". Dupa o vreme exasperaţi, renunţă, ratând prilejul de a-şi aduce contribuţia la desfăşurarea şedinţei. Pe de altă parte, numărul minim de persoane trebuie să se situeze în jur de şase, inclusiv liderul. Intr-un grup mai mic există riscul de a se instaura o atmosferă de hiper-politeţe şi de curtoazie, fiecare membru invitându-i pe ceilalţi să-şi expună opiniile. De asemenea, într-o formaţie restrânsă, spontaneitatea, râsul şi libertatea de gândire sunt mai greu de instaurat.
Numeroşi manageri susţin că nu au suficientă vreme pentru a organiza o şedinţă de brainsorming; la urma urmei, ei au de luat decizii.
Succesul activităţii de brainstorming depinde în mod considerabil de aplicarea în practică şi de respectarea a patru jaloane, şi anume:
a) Suspendarea oricărui raţionament
b) Libertatea de gândire
c) Cantitatea
d) Fertilizarea încrucişată.
Suspendarea oricărui raţionament impune ca toţi participanţii, inclusiv liderul, să se abţină de la critici, aprecieri sau judecăţi de valoare pe întreg parcursul şedinţei. Nu se permite nici un fel de evaluare, indiferent de ideile generate sau de emitentul lor.
Libertatea de gândire presupune eliminarea tuturor barierilor sau a inhibiţiilor, lăsând astfel minţii libertatea de a zburda şi de a cerceta problema pe toate feţele. Orice idee - bună sau rea, logică sau stupidă - este acceptată şi notată.
Cantitatea . Participanţii fiind încurajaţi, în mod deliberat, să emită un număr mare de idei, indiferent de nivelul lor calitativ. Toate sugestiile sunt considerate acceptabile.
Fertilitatea încrucişată, impune ca ideile celorlalte persoane din grup să fie studiate şi elaborate.
Intr-o şedinţa obişnuită, de tip analitic, ideile celorlalţi sunt respectate şi lăsate să se dezvolte singure. Fertilizarea încrucişată presupune tocmai schimbul de idei, discutarea şi elaborarea acestora în cadrul grupului, sub conducerea liderului.
Aceste jaloane sunt deosebit de importante, încât pe tot parcursul şedinţei de brainstorming ele trebuie afişate la loc vizibil. Orice participant care le încalcă, tinzând de pildă să facă aprecieri şi evaluări, este admonestat cu promptitudine. Uneori, este necesar ca liderul să dea dovadă de fermitate şi să impună cu stricteţe respectarea acestor jaloane; în caz contrar, dacă permite cel mai mic semn de dezaprobare sau o cât de sumar analiza a ideilor propuse, atmosfera antrenantă, de libertate în gândire, riscă să fie imediat destramată.
O şedinţa de brainstorming cuprinde şase etape:
1. Enunţarea problemei şi discuţiile pe marginea ei
2. Reformularea problemei
3. Alegerea unei reformulări esenţiale şi notarea ei
4. Incălzirea
5. Brainstormingul propriu-zis
6. Cea mai fantezistă idee.
Enunţarea problemei şi discuţiile pe marginea ei
Este absolut necesar ca toţi participanţii la o şedinţă de brainstorming să cunoască într-o anumită măsură problema studiată.
Participanţii nefamiliarizaţi cu problema trebuie să afle despre exact atât cât să le permită s-o înţeleagă; prea multe informaţii riscă să le inhibe imaginaţia şi să impiedice găsirea unei soluţii.
Formularea problemei şi o primă discutare a ei nu trebuie să dureze, în general, mai mult de zece minute, evitându-se întrebările de tip analitic şi amănuntele de stricta socialitate. Problema trebuie enunţată de persoana care a solicitat organizarea şedinţei sau de un alt participant care o cunoaşte bine.
In acest stadiu, este important ca problema să fie luată "ca Atare", aşa cum a fost enunţată.
Persoana care enunţă subiectul discuţiei îl percepe într-un anume fel şi nu acceptă cu uşurinţă o respingere dură a acestuia. Alte idei şi opinii pot fi emise numai în cel de al doilea stadiu, în care este reformulată problema.
Reformularea problemei
Reformulările şi posibilele soluţii pot fi mai bine înţelese dacă le privim ca pe cele două extremităţi ipotetice ale unei axe continue. Pragul dintre ele nu este distinct şi, în atmosfera incitantă a şedinţei de brainstorming, poate fi uşor de neobservat sau ratat.
Liderul notează şi numerotează toate reformulările pe coli de hârtie ce vor fi apoi expuse astfel încât să poată fi privite de toti participanţii.
Unele reformulari par a fi imaginea în oglinda a altora
Este de dorit ca liderul, care trebuie să-si aducă şi el contribuţia în acest stadiu, să-şi pregătească un număr de reformulări încă inainte de începerea şedinţei - fapt ce i-ar putea permite să-şi conducă grupul în zone noi şi neexplorate ale problemei.
Alegerea unei reformulări esenţiale
Există două modalităţi de selecţie: una "dictatorială" şi alta "democratică". In primul caz, cel care alege este, de fapt, liderul grupului - procedură utilă mai cu seamă atunci când problema în discuţie îl interesează în mod direct.
Metoda democratică implică participarea la selecţie a tuturor membrilor.
Intotdeauna există o tendinţa puternică de a renunţa la notarea reformulării şi de a trece în viteză direct la etapa propriu-zisă de brainstorming
In atmosfera incitantă, antrenantă şi divergentă care se instaurează, este posibil ca într-un stadiu ulterior, unul dintre participanţi să piardă firul discuţiei şi să nu mai ştie care dintre reformulări este supusă brainstormingului.
In această situaţie, cel în cauză citeşte rapid lista şi îşi reîmprospătează memoria. Dacă însă reformularea nu a fost notată, el este nevoit să întrerupă şedinţa şi să-l roage pe lider să-i amintească baza de discuţie, rupând astfel fluxul de idei al celorlalţi.
Etapa de încălzire
Deşi, de obicei, este plasată în acest stadiu al unei şedinţe de brainstorming, etapa de încălzire poate fi lăsată în orice altă parte a discuţiei. Deosebit de indicate sunt momentele de început, pentru a crea o atmosferă antrenantă şi incitantă.
O etapă de încălzire trebuie să fie scurtă, de maximum cinci minute, în care participanţii să emită idei în "foc continuu".
Brainstormingul propriu-zis
La începutul acestei etape, liderul citeşte reformularea aleasă şi solicită soluţii din partea participanţilor. Ideile emise într-un flux rapid, sunt scrise în viteză pe măsura enunţării lor. Fiecăreia I se atribuie un număr de ordine şI, când coala de hârtie s-a umplut, este afişată pe perete, la loc vizibil.
Ideile sunt generate de obicei absolut la întâmplare, deşi apar uneori anumite tendinţe rare, atunci când unul din participanţi avansează o sugestie cu mai multe posibilităţi similare de evoluţie.
Pe parcursul şedinţei, fluxul de idei variază în anumite limite inţial mari iar viteza şi intensitatea scad treptat. Există mai multe metode de contracarare a acestei scăderi şi de evitare a perspectivei de secătuire totală. Prima metodă se referă la "minutul de incubaţie tăcută". Liderul solicită linişte deplină şi cere participanţilor să citească fiecare pentru sine lista de idei aflată la îndemână. Astfel se urmăreşte aşa-numita fertilizare încrucişată sau generarea unor idei, pornind de la cele deja enunţate. După un anumit timp de tăcere absolută, liderul repetă reformularea asupra căreia se poartă discuţia şi fluxul imaginativ continuă cu încă aproximativ patruzeci - cincizeci de idei.
O altă metodă de sporire a fluxului de idei presupune revenirea la o reformulare selectată anterior.
Cea mai fantezistă idee
Când inventivitatea a scăzut la limită şi participanţii se simt obosiţi şi la capătul puterilor mentale, şedinţa se încheie cu aşa-numita tehnică a "celei mai fanteziste idei": se preia cea mai nebunească idee emisă pe parcursul întregii şedinţe şi se răsuceşte pe toate faţetele, astfel încât să poată da naştere altor câteva soluţii utile. Dat fiind faptul că o idee fantezisă este, de regulă şi nostimă, discutarea ei descreţeşte frunţile şi le sporeşte încrederea în propriile forţe. In plus, cea mai fantezistă idee are uneori capacitatea de a deschide drumul unor soluţii noi, extraordinare, neidentificate încă până în acel moment.
Datorită succesului său foarte mare, metoda de brainstorming a fost răspândită foarte rapid şi folosită în cele mai diverse domenii de activitate. Ea avut până în prezent parte şi de numeroase îmbunătăţiri, din care au rezultat tehnici înrudite. Astfel mai sunt cunoscute şi alte metode: sinectica, listarea atributelor, relaţiile forţate, brainstormingul invers cunoscut şi ca metoda "avocatul diavolului".



BIBLIOGRAFIE

1.ANGELA BRETCU - Bazele merceologiei. Note de curs.
2. " Gandirea creativa si conceptia braimstorming