duminică, 19 iunie 2011

Dicţionar cu termeni utilizaţi în I.S.P.

Persoană fizică – individul uman considerat în calitatea sa de subiect de drept care se bucură de capacitatea de folosinţă în condiţiile legii.
Persoană juridică – o colectivitate de persoane fizice care are calitatea de subiect de drept distinct, dacă se bucură de organizare de sine stătătoare de un patrimoniu propriu, afectat realizării unui anume scop, în acord cu interesul obştesc.
Profitul – câştigul rezultat sau venitul obţinut în urma desfăşurării unei activităţi ca recompensă a utilizării capitalului ca factor de producţie.
Contractul de societate – actul constitutiv al societăţii, contractul pe baza căruia două sau mai multe persoane fizice sau juridice constituie o societate comercială, aducând aporturi în natură sau în numerar în vederea unor obţinerii de beneficii pe care să le împartă între ele.
Statutul societăţii – actul care cuprinde pe lângă elementele esenţiale pentru constituirea societăţii şi referitoare la organizarea şi funcţionarea societăţii.
Agent economic – factor activ în sfera economicului care îşi desfăşoară activitatea pe baza unui statut juridic sau în cadrul juridic recunoscut de societate.
Unitate economică – centru elementar de decizie şi de activitate economică, întâlnită ca întreprinderi de stat şi cooperaţie.
Acţiune – înscris, titlu de valoare care atestă participarea deţinătorului de capital social al unei societăţi pe acţiuni şi reprezintă o fracţiune de capital social ce conferă posesorului ei calitatea de acţionar cu drepturile şi obligaţiile aferente.
Share:

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

flag

free counters

top 20

blogosfera

histats