Cultura romana in perioada republicii

Schimbările social-economice adânci, care au insotit transformarea Romei intr-un mare stat mediteranean, nu numai ca au provocat criza vechiului sistem politic, dar au exercitat o influenta uriaşa asupra vieţii ideologice a societatii romane. Intre sfarsitul secolului III si începutul secolului I i.e.n. a avut loc o criza a vechii ideologii romane <>.
Aceasta criza a fost in primul rând rezultatul dezvoltării interne a Romei, dar era legata, fara îndoiala, si de intrarea Romei in vasta arena internaţionala si de pătrunderea din ce in ce mai intensa in Roma a influentelor elenistice (mai ales de pe timpul războaielor din Peninsula Balcanica si din Asia Mica).
Limba greaca se răspândise pe scara larga in cercurile sus-puse ale societatii romane. Odată cu limba a pătruns in Roma si cultura greaca; profesorul grec devenind personaj indispensabil al familiilor romane bogate; cunoaşterea literaturii greceşti a devenit un semn de distincţie; au luat fiinţa scoli retorice organizate de greci; trupe de actori greci dădeau la Roma reprezentaţii in limba materna. Obiceiurile elenistice exercitau o influenta din ce in ce mai mare asupra felului de trai al aristocraţiei si bogatasilor romani. Numeroşi oameni politici de vaza din Roma au început sa se declare pe fata filoeleni ca, de pilda, Flaminius, Scipionii si alţii.
Obiceiurile greceşti s-au răspândit si in viata de toate zilele. Obiceiul de a se întocmi inscripţii in versuri pe morminte, amintit mai înainte, fusese împrumutat din Grecia. Raderea bărbii, obiceiul de a sta culcat in timpul mesei si o serie de alte obiceiuri fuseseră aduse de asemenea de greci. Imitarea a tot ce era grecesc devenise o <> răspândita, mai ales in cercurile aristocratice ale societatii sclavagiste romane.
Dar pătrunderea acestor influente străine in Roma nu s-a desfasurat fara lupta si fara opoziţie. După toate probabilitatile, cercurile largi ale societatii romane au fost ostile acestor inovaţii străine si le-au opus o rezistenta dârza. In acest sens este extrem de caracteristica activitatea celebrului censor din anul 184 i.e.n., Cato cel Bătrân care înscrisese printre punctele principale ale programului sau lozinca luptei împotriva <> ceruse reintroducerea vechilor moravuri ale stramosilor.
Totuşi, influentele elenistice au contribuit, fara îndoiala, la răspândirea instrucţiei in paturile de sus ale societatii si la creşterea culturii. In jurul unuia dintre cei mai mari oameni politici din acea vreme, Scipio Aemilianus, se crease un cerc din care făceau parte filozofi si scriitori. Printre ei, locul cel mai de seama aparţinea celebrului istoric grec Polybiu si filozoful grec Panaitios. Amândoi propovăduiau doctrina stoica (aşa-numita şcoala stoica medie sau romana), adaptând-o la nevoile si cerinţele societatii romane.
Creşterea continua a teritoriului statului roman, dezvoltarea relaţiilor sclavagiste, lupta politica acerba au pus amprenta lor pe ideologia si cultura societatii romane din perioada târzie a republicii. In secolul I i.e.n. se observa o raspandire si mai larga a influentelor elenistice, care in unele domenii, de pilda in filozofie si arta, deveniră determinante. Paralel cu aceasta, in societatea romana sem desfasoara procesul de prelucrare creatoare a acestor influente. In aceasta perioada apare poezia lirica latina, ajunge la o înflorire maxima arta oratorica, apar lucrări in proza scrise in limba latina clasica.
Filozofia si stiinta
In secolele II-I i.e.n., diferitele curente ale filozofiei elenistice deveniră cunoscute nu numai in cercurile sus-puse, ci si in cercurile largi ale societatii romane. Remarcabila pentru popularizarea filozofiei a fost contribuţia lui Cicero, care a expus intr-o serie de opere, fara prea multa profunzime si exactitate, dar, in schimb, intr-o forma accesibila, bazele diferitelor sisteme filozofice, elaborând si terminologia filozofica latina.
In aceeaşi perioada a trai in Roma unul dintre cei mai mari filozofi ai antichitatii, Lucretius (98 - 55 i.e.n.). In poemul sau <>, scris intr-o forma strălucita, el a dezvoltat doctrina materialista a lui Epicur si a facut propaganda in favoarea ei, căutând sa scape oamenii de superstiţiile religioase generate de ignoranta, de teama fata de zei si de viata de dincolo de mormânt. Negând orice amestec al zeilor in viata oamenilor, Lucretius dădea o explicaţie fireasca originii si dezvoltării universului si a omenirii. Plecând de la diversitatea si constanta formelor in natura el afirma ca totul se compune din <> indivizibile, adică din atomi, care nu sunt creaţi si nu se distrug. Acestor <> le este proprie o anumita forma si greutate si o anumita mişcare inseparabila de materie. Miscandu-se in vidul care-i înconjoară, asemenea firelor de praf intr-o raza de soare, si devenind in mod spontan de drumul in linie dreapta (prin aceasta devenire, Lucretius explica, in lupta impotriva fatalismului, printre altele, originea intamplarilor si a voinţei libere a omului), atomii se unesc in baza unei legi precise si formează tot ce exista, începând cu stelele si terminând cu sufletele oamenilor, pe care Lucretius le considera de asemenea materiale si, prin urmare, murind o dată cu trupul. Destrămându-se intr-un loc, atomii se unesc in alt loc, formând noi lumi si noi fiinţe vii. De aceea, universul este etern si infinit.
Lucretius a încercat sa dea o explicaţie naturalist-stiintifica originii omului si societatii, care, după părerea lui, se dezvolta fara amestecul zeilor. După formarea pamantului, arata Lucretius, din umezeala si căldura au apărut plantele, apoi animalele, dintre care multe au fost imperfecte si au dispărut treptat si, in sfarsit, la urma a apărut si omul. La început, oamenii erau sălbatici asemenea fiarelor, dar treptat, datorita experienţei si observaţiei, au invatat sa dobândească focul, sa construiască locuinţe, sa lucreze pamantul. Oamenii au început sa se unească in familii, apoi in societati, in vedera unui sprijin reciproc. Aceasta a permis sa se dezvolte limba, stiintele, artele, meseriile, ideile de drept si de dreptate. Dar au apărut regii: oamenii mai puternici au început sa acapareze si s imparta pamantul; au apărut proprietatea si setea de bogatie, care duc la războaie si crime.
Cu toata imperfecţiunea stiintei de pe vremea aceea, imperfecţiunea care l-a dus pe Lucretius la o serie de greşeli, doctrina lui materialista despre natura si societate a fost o realizare imensa si a contribuit la succesul luptei materialiste împotriva idealismului. Materialismul lui Lucretius a avut numeroşi partizani in antichitate. Lucretius a exercitat de asemenea o puternica influenta asupra materialiştilor mecanicişti din epoca Renaşterii si din epoca noua, pe care i-a uimit prin profunzimea cu care intelesese legile naturii. Poemul lui Lucretius a servit ca arma împotriva bisericii. Fragmente din acest poem au fost traduse in limba rusa de Lomonosov. K Marx si V. I. Lenin l-au apreciat mult pe Lucretius.
In stiinta, ca si in filozofie, romanii au împrumutat multe idei de la greci. Astfel, Celsus, in lucrarea sa de medicina, a sintetizat realizările artei medicale elenistice, pe care înainte romanii o desconsideraseră. Astronomul Sosigemes din Egipt a făcut calcule pentru reforma calendarului roman înfăptuita de Caesar (aşa-numitul calendar iulian). Dar, concomitent cu aceasta, s-a dezvoltat si o stiinta pur romana. Cel mai de seama reprezentant al ei a fost Marcus Terentius Varro (116 – 28 i.e.n.), care a întocmit o enciclopedie a stiintelor si a scris studii vaste despre străvechile obiceiuri romane din viata religioasa si de toate zilele, despre teatrul roman, despre limba latina, despre agronomie si multe altele in afara de aceasta, Varro a mai fost cunoscut din satirele sale, in care a ridiculizat moravurile contemporane. Lui ii aparţine denumirea de <> data primului triumvirat, porecla care s-a bucurat de o larga circulaţie.
Dezvoltarea dreptului si a retoricii
Vechiul drept roman cu formalismul lui împietrit nu mai corespundea condiţiilor noi. Dar el n-a suferit o reforma radicala, ci a fost doar precizat si lărgit de pretori care, înainte de a-si lua funcţia in primire, anunţau prin edicte speciale felul in care aveau de gând sa rezolve diferitele cazuri juridice. Asupra dreptului roman a exercitat o influenta importanta dreptul provincial cu care romanii erau in contact.
In consecinţa au fost simplificate procedura judiciara, procedura tranzacţiilor de vânzare-cumpărare, de împrumut, de arendare etc. Au fost lărgite drepturile proprietarilor asupra averilor care, potrivit vechiului sens al dreptului roman, nu reprezentau proprietatea privata, de pilda drepturile cetatenilor romani asupra pământurilor din provincii aflate in posesia lor. A fost elaborata noţiunea de persoana juridica, inexistenta pana atunci. Au fost recunoscute drept persoane juridice mai întâi municipiile, iar după aceea si colegiile. Toate aceste inovaţii au urmărit apărarea proprietatii private care se consolidase.
Pentru a se orienta in legi si in edictele pretorilor, precum si pentru a putea influenta in caz de nevoie pe judecători, juriştii trebuiau sa studieze temeinic dreptul si retorica. Ocolind interdicţia de a primi onorarii pentru serviciile lor, juriştii realizau averi mari si dobândeau o glorie răsunătoare si o clientela numeroasa. Arta oratorica, retorica, a parcurs la Roma o lunga cale de dezvoltare, numărând mulţi reprezentanţi straluciti, dintre care cel mai de seama a fost Cicero. Cuvântările avocaţilor vestiţi erau multiplicate si citite de marele public. Deoarece procesele civile in care erau amestecate persoane marcante capatau o însemnătate politica, pledoariile in tribunale deveniseră o şcoala si o piatra de încercare pentru oratorii care ulterior luau cuvântul in Senat sau in Aunarea poporului. Lupta politica care clocotea acolo era unul dintre cele mai importante stimulente pentru dezvoltarea elocventei.
Retorica se studia la Roma in şcolile organizate de liberţi greci, precum si in oraşele din Grecia si Asia Mica. Oratorii romani împrumutau de acolo stil atic simplu si sobru (aticismul) sau aşa-numitul stil asiatic (asianismul) emfatic, teatral care punea accentul pe efecte. Asianusmul, pe care l-a cultivat si Cicero, a înflorit mai ales pana la jumătatea secolului I i.e.n., când a început sa devină la moda aticismul, pe care l-a folosit Caesar. Oratorii dădeau o mare atenţie pozei, gesturilor, intonaţiilor vocii, întorsăturilor originale de stil, ironiilor izbutite, cu care puteau ponegri un martor sau da lovitura de gratie adversarului. O însemnătate deosebita o aveau, fireşte, cuvântările politice, al căror model strălucit îl găsim in cuvântările lui Cicero împotriva lui Catilina.

Publicistica si istoriografia

Lupta politica acerba s-a oglindit in toate operele din acel timp. Deosebit de interesante in aceasta privinţa sunt scrisorile lui cicero către prietenii si rudele sale. Ni se dezvăluie in ele istoria din culise a intrigilor politice, a relaţiilor si persoanelor, istorie infrumusetata si camuflata in cuvântările lui oficiale. Aflam din aceste scrisori, de pilda, ca stoicul Brutus, eroul republicanilor, a ucis prin înfometare un magistrat al oraşului Salamina, care nu putuse sa-i achite o datorie cu o dabanda de 48%; aflam motivele egiste ale unora din acţiunile lui Cicero insusi, adevărata lui atitudine adeseori dispreţuitoare si nesincera fata de ideile pe care le proclama, precum si fata de oamenii pe care-i numea prieteni.
Din categoria lucrărilor politice de pe vremea aceea fac parte si comentariile lui Caesar despre războiul galic si despre războaiele civile. Naraţiunea este condusa la persoana a treia, probabil pentru a se crea iluzia unei obiectivităti maxime. In realitate, Caesar si-a scris <> pentru a-si justifica acţiunile, pentru a-si înflori succesele si pentru a-si atenua, in limita posibilitatilor, eşecurile. Pe contemporani si pe urmaşi i-a încântat stilul sobru, concis si totodată expresiv al lui Caesar, care si-a scris operele in tabere si campanii. In aceste opere Caesar trece sub tacere programul sau politic si adevăratele sale intenţii, adoptând versiunile oficiale. De pilda, el explica războiul cu Ariovist prin cererea locuitorilor Galilor, izbucnirea războiului civil prin tendinţa sa de a apăra pe tribunii poporului etc.
Conceptiile si aspiratiile lui Caesar s-au oglindit mult mai viu in operele istoricului Sallustius: despre razboiul contra lui Jugurtha, despre conjuratia lui Catilina, despre evenimentele de la moartea lui Sylla pana in anul 74 i.e.n., precum si in cele doua scrisori catre Caesar. El zugraveste in culori vii venalitatea detestabila a aristocratiei in timpul razboiului contra lui Jugurtha; degenerarea aristocratiei care a dat nastere unui monstru cum a fost Catilina. Dar dupa parerea lui Sallustius, si paturile romane de jos, <>, s-au pervertit din cauza mizeriei si a trandaviei, intr-o masura tot atat de mare ca si aristocratia. El opune acestei <> poporul care, dupa parerea lui, trebuie sa fie compus din proprietari de pamant, liberi si egali. De simpatia lui deosebita se bucurau popularii de pe timpul lui Marius. Sallustius a facut propaganda in favoarea democratiei sclavagiste a polisului, ce ajunsese de domeniul trecutului. Cat de irealizabil era acest ideal ne arata exemplul carierie lui Sallustius insusi care, atacand cu furie depravarea moravurilor, luxul si banii, a facut o avere uriasa in timpul administrarii nicidecum dezinteresate a provinciei Numidia.

Poezia epica. Comedia. Lirica.

Poeţii romani timpurii imitau modelele clasice ale literaturii greceşti, deşi alegeau adesea subiecte romane. Primul poet roman este considerat Livius Andronicus, de origine grec din Tarent, adus in anul 272 i.e.n., ca prizonier la Roma. El a tradus in limba latina, in versuri saturniene, <>. Contemporan, dar mai tanar decât el, a fost Cnaeus Nevius (aproximativ 274 – 204 i.e.n.), autorul unei lucrări epice despre primul război punic si al mai multor tragedii. După cel de-al doilea război punic au apărut lucrările lui Ennius (239 – 169 i.e.n), care a avut vreme îndelungata faima unuia dintre cei mai remarcabili poeţi. Opera lui cea mai cunoscuta au fost <>, scrise in hexametri, introduşi pentru prima oara de el in literatura romana.
Comedia romana a avut reprezentanţi remarcabili inca dina doua jumătate a secolului III i.e.n. Titus Maccius Plautus (aproximativ 254 – 184 i.e.n.), originar din Umbria, a fost autorul unei serii de comedii, care, deşi au dezbătut subiecte împrumutate din aşa-numita <> ,au fost scrise intr-o limba extrem de vie, bogata in imagini si populara. Ne-au pervenit 21 de comedii ale lui Plutus, cele mai cunoscute fiind <>. In operele lui Plautus răsuna motive sociale; de pe poziţiile paturilor largi ale plebei el lupta împotriva cametei, luxului, descompunerii temeliilor patriarhale ale familiei, împotriva <> uşuratice. Comediile lui Plauttus s-au bucurat de un succes imens in rândurile spectatorilor romani.
Un alt autor de comedii este libertul cartaginez Publius Terentius Afer (aproximativ 190 – 159 i.e.n), care a făcut parte din cercul lui Scipio Aemillianus. Lucrările lui au fost destinate publicului instruit. El a scris numai 6 comedii, din care cele mai cunoscute sunt <>, <> si <>. Alt reprezentant al cercului lui Scipio, Caius Lucilius (180 – 102 i.e.n), a întemeiat acel gen literar cu totul nou, care a fost sortit sa devină un gen specific roman, anume satira.
Deosebit de rodnica a fost îmbinare elementelor elenistice cu cele romane in poezia lirica latina. Poezia lirica a luat naştere in secolul I i.e.n., intr-un cerc de tineri poeţi dintre care cel mai talentat era Catullus (aproximativ 87- 54 i.e.n.). El a fost primul care a introdus in poezia latina folosirea diferiţilor metri cunoscuţi in poezia greaca. Imitând pe poeţii alexandrini, el a scris mici poeme epice cu teme din mitologie, puţin cam afectate si pline de o erudiţie căutata. Dar cele mai cunoscute sunt versurile lui lirice dedicate Lesbiei (astfel numea el pe Clodia, sora tribunului poporului Clodius). Clodia a fost reprezentanta tipica a epocii ei, in care <> decăzuseră total in clasele de sus iar vechea familie romana indestructibila făcuse loc unor casatorii care se desfăceau uşor si des si unor legături tot atât de uşuratica. Aventurile de dragoste ale Clodiei erau cunoscute Romei întregi. In versurile dedicate ei Catullus a imortalizat cu o sinceritate si o forta uimitoare dragostea sa patimasa, deşi amestecata cu un sentiment de dispreţ, gelozia sa chinuitoare, amărăciunea despartirilor, fericirea impacarilor. Aceste versuri au devenit nu numai baza dezvoltării de mai târziu a liricii romane, ci si cele mai bune modele ale ei.

Circul. Teatrul.

Spectacolele de circ erau foarte populare in Roma inca din cele mai vechi timpuri. In anul 254 i.e.n. au fost organizate pentru prima data jocuri cu gladiatori, care de la mijlocul secolului al II-lea i.e.n. au devenit distracţia preferata a romanilor. Pentru organizarea de jocuri si reprezentaţii de circ se cheltuiau sume foarte mari. De obicei, fondurile pe care statul le aloca edililor si pretorilor pentru organizarea de jocuri nu erau suficiente si oamenii politici romani care ocupau aceste funcţii, daca bineinteles doreau sa fie populari, nu ezitau sa cheltuiască pentru ele fonduri personale, uneori înglodându-se chiar in datorii mari (de pilda, Iulius Caesar in funcţia de edil).
In rândurile paturilor largi ale populaţiei se mai bucurau de asemenea de succes scenele scurte si farsele, aşa-numitele atellanae si mimi, născute din jocuri populare pur romane. Ele nu erau străine motivelor politice si sociale. In ele figurau personaje amuzante: mâncai, vicleni, nătângi, obraznici; pe scena erau prezentaţi meseriaşi si tarani de rând. In ultima perioada a republicii se bucurau de o deosebita popularitate mimele libertului Syrus, mime din care mai târziu au fost extrase si culese zicale si spirite de mare circulaţie. Unele din ele oglindeau atitudinea poporului fata de evenimentele la ordinea zilei. La războaiele civile si activitatea lui Caesar pot fi raportate următoarele maxime: <>, <>, <>, <>, <> etc. Pentru concepţiile poporului sunt interesante zicalele populare, ca, d pilda: <>, <>, <>, <>, <>, <>.

Arhitectura si artele plastice

Secolele III- I i.e.n. sunt caracterizate prin dezvoltarea continua a arhitecturii si artelor plastice romane. Vechea casa romana nu avea decât parter; in centrul ei se afla atrium, o încăpere mare in care ardea focul si se afla sanctuarul familiei. De atrium erau alăturate dormitoarele; de obicei in casa nu mai erau alte încăperi. In aceasta perioada insa încep sa se construiască case cu 1- 2 etaje. In casele bogate, atriumul, împodobit cu coloane s-a trasformat intr-o sala de primire cu care se învecinau un complex întreg de încăperi: salonul, sala de mâncare, dormitorul, sala de baie, curti închise si grădini împodobite cu coloane si statui. Pereţii se îmbrăcau cu marmura, iar pardoselele se făceau din mozaic. In oraşe s-au ridicat clădiri publice de un stil arhitectural cu totul nou – basilica; de pe la începutul secolului al II-lea i.e.n. au apărut construcţiile decorative, monumentale, arcurile de triumf.
In oraşele greceşti cucerite au fost aduse ca prada de război la Roma o mulţime de statui, cu care au fost împodobite pieţele, clădirile publice si casele particulare. Insisi romanii au creat un gen sculptural nou, in a carui dezvoltare ei au atins o mare perfecţiune: portretul realist. Mai trebuie relevat de asemenea dezvoltarea frescelor, care din secolul al II-lea i.e.n. au inceput sa fie folosite mai ales in scopuri decorative.
Se schimba si aspectul Romei insasi. Roma a devenit un oraş uriaş ca suprafaţa si ca număr de locuitori. Se crede ca in secolul II i.e.n. Roma avea aproximativ 500.000 de locuitori. La Roma veneau oameni din toate colturile imperiului si, afara de aceasta, tot aici trăiau atunci numeroşi străini, mai ales greci, sirieni si evrei.
In secolul I i.e.n., Roma deveni cel mai mare centru internetional, capitala unui mare stat mediteranean. In oraş s-au ridicat clădiri marete. Forul a devenit o piaţa împodobita cu temple, basilici, portice, arcuri, sculpturi. Astfel, Pompeius a construit primul teatru de piatra, iar Caesar, un minunat For nou, devenit mai târziu modelul construcţiilor de acest tip.
Alături de cartierele luxoase, in care aflau clădirile publice si casele particularilor bogaţi, mai exista in Roma si o serie intrega de cartiere sărace, in care se adăpostea plebea urbana si unde cocioabele jalnice alternau cu casele saracacioase, de specula, cu mai multe etaje, ridicate la repezeala de oamenii de afaceri întreprinzători.