Protecţia anticorosivă

1. Dacă bucata de fer este în contact cu potenţial de oxidare mai pozitiv decât al ferului, de ex. cu o bucată de zinc, atunci numai acest metal se corodează şi ferul rămâne intact. Fenomenul acesta este utilizat uneori pentru a proteja tuburi sau rezervoare de fier îngropate. Metalul mai puţin nobil, legat de fer, se înlocuieşte când se consumă. La acelaşi rezultat se ajunge dacă se aplică o diferenţă de potenţial astfel încât ferul să fie catodul şi un alt metal, îngropat în pământul umed vecin, să fie anodul.
2. Un procedeu obişnuit de a proteja ferul împotriva ruginirii constă în acoperirea sa cu un alt metal. Pentru aceasta se utiliza (înainte) mult staniul, care are o supratensiune mare, în prezent se foloseşte mai mult zincul sau cadmiul . Dacă metalul protector are un potenţial mai negativ decât ferul (de ex. Sn) protecţia este eficace numai dacă stratul protector nu are nici un defect. Dacă însă în acest strat se produce o gaură, prin care pot pătrunde apa şi aerul, coroziunea ferului este mai puternică decât în absenţa stratului protector. Invers, dacă stratul protector este un metal cu potenţial mai pozitiv decât ferul (de ex. Zn) atunci se corodează stratul protector apărând ferul. Mercurul, datorită supratensiunii sale foarte mari, scade mult reactivitatea zincului. Aliajul de mercur şi sodiu (amalgamul de sodiu) nu reacţionează decât foarte slab cu apa; amalgamul de zinc nu se dizolvă şi nu se degajă hidrigen în acid clorhidric, chiar concentrat.
3. La unele metale cum sunt Mg, Al, Cr şi Ni, coroziunea începe prin formarea unui strat superficial subţire de oxid. Acest strat foarte subţire apără restul metalului de coroziune, făcându-l mult mai rezistent faţă de agenţii atmosferici decât ar fi aşteptat judecând după potenţialul lui de oxidare. Fenomenul se numeşte pasivitate. Un exemplu banal este aluminiul care, deşi are potenţial de oxidare pozitiv foarte mare, este perfect rezistent la aer.
4. Straturi subţiri de metale care se pasivizează uşor se aplică (electrolitic) ca strat protector pe suprafaţa ferului şi a altor metale uşor corodabile, pe care le protejează contra coroziunii (cromare, nichelare). Nichelarea nu protejează ferul decât atâta timp cât stratul de nichel este intact.
5. Se utilizează recent, cu inhibitori de coroziune, substanţe organice care se absorb din apă pe suprafaţa metalului, formând straturi subţiri, rezistente la coroziune. Servesc ca inhibitori de coroziune unele altehide, cetone, hidraţi de carbon, amine şi amino-acizi.