ELECTRONUL

ATOMUL se defineşte a fi cea mai mica particula dintr-un element chimic care nu se
mai poate diviza prin procese chimice şi fizice,păstrând deci însuşirile
chimice ale elementului respectiv.
Orice atom este alcătuit din nucleu şi înveliş electronic. Fiecare atom are o structura
-8
complexă, având dimensiuni de 10 cm.El se compune în general dintr-un nucleu central încărcat cu energie pozitivă şi conţinând în mod practic toată masa atomului,fiind înconjurat de electroni negativi la fel ca aceia care se manifestă în relaţiile catodice şi pentru care cunoaştem sarcina electrică e şi masa m.
Concepţia atomistă a permis simplificarea şi sistematizarea de care beneficiaza chimia actuală.
Descoperirea electronului de către Thomson (1897) şi a nucleului atomic de E.Rutherford(1911) au dovedit că atomul nu este particula unică şi indivizibilă pe care Democrit a numit-o astfel în sec.al IV-lea î.Cr., ci este, la rândul său, un sistem complex.
Teoria cuantică elaborată după anul 1927 alpicată la descrierea atomului, a reuşit să explice de ce există mai multe specii de atomi şi a furnizat justificarea teoretică pentru ordonarea elementelor chimice în sistemul periodic.
După descoperirea în anul 1932 de către Chadwich a neutronului, s-a prefigurat posibilitatea ca întreaga materie din Univers să fie alcătuită numai din trei tipuri de “cărămizi fundamentale”: protonii şi neutronii care intră în constituţia nucleului atomic şi electronii care formează învelişul acestuia.
Nucleul fiind încărcat pozitiv, iar sarcina electronilor fiind negativă, forţele de atracţie electrostatice dintre sarcinile de semne contrare sunt, fară îndoială,acelea care leagă electronii de nucleu.Se pune în continuare întrebarea daca aceşti electroni sunt nemişcaţi sau descriu şi ei în jurul nucleului traiectorii analoage cu acelea ale planetelor în jurul Soarelui.
Începând din anul descoperirii neutronului, 1932, se ştie că nucleele atomice sunt formate din îngrămădiri de protoni şi de neutroni, particule neutre din punct de vedere electric, având o masă foarte apropiată de cea a protonilor.
Se cunoaşte încă foarte puţin natura forţelor nucleare care asigură coeziunea nucleelor.
Studiul cunoaşterii proprietăţilor învelişului electronic care înconjoară nucleul atomic este mult mai avansat datorită a două domenii de cercetare: chimia şi spectroscopia, ştiinţă care studiază compozişia spectrală a luminii emise de sursele luminoase şi care a dus la naşterea teoriei cuantelor.
Fizicienii teoreticieni au observat de-a lungul timpului că electronii nu se mişcă pe traiectorii bine determinate,ci acoperă în timp o zonă din jurul nucleului, formând nori electronici.
În modelul norilor electronici al atomilor nu se poate spune exact unde se află un electron la un moment dat. Probabilitatea de găsire a electronilor în interiorul unei sfere este mai mare acolo unde densitatea norului electric este mai mare.
Fiecare atom are propriile sale nivele de energie şi propria sa energie de ionizare.
Prin convenţie, atribuim valoarea zero de referinţă stării energetice în care electronul ar debeni liber şi în repaus, în urma unui proces de ionizare a atomului.
Energiile stării fundamentale şi ale stărilor legate sunt negative.
Caracterul de periodicitate alo tabelului lui Mendeleev sugerează că pe măsură ce se înaintează în acest tabel, de la element la element, electronii se aşează în straturi succesive ce se pot defini fie printr-un şir de nr =1;2;3;4;…;etc , fie prin literele K,L,M…ş.a.m.d.
Numărul de electroni capabili să ocupe fiecare din aceste straturi este dat de o lege descoperită de Pauli, conform căreia numărul maxim de electroni dintr-un strat de
2
ordinul n este egal cu 2n.
Acesta este principiul care condiţionează ceea ce am putea numi “arhitectura materiei” din care este alcătuit Universul.
Moraru Andreea