miercuri, 25 mai 2011

Artele plastice in secolul XIX ROMANTISMUL

Romanitismul este o miscare europeana care se manifesta inca de la inceputul secolului al XIX-lea. Promovand lirismul, fantezia, libertatea de expresie, cultul naturii, acest curent apare ca reactie impotriva clasicismului. Sensibilitatea romantica refuza orice constrangere rationala si moralizatoare (asa cum este cazul neoclasicismului) si lasa un loc important irationalului, intuitiei, instinctului, trairii. La inceput, romantismul este o miscare literara, pentru ca apoi sa-si puna amprenta si asupra picturii. El realizeaza izolarea artistului in lumea sa interioara, singuratatea sa in fata viziunii lor si sentimentelor sale. In Romantism apar pictura istorica si o noua conceptie a peisajului.
Theodore Gericault (1791-1824), este primul pictor romantic francez, insa moartea sa prematura lasa o opera destul de putin intinsa. "Pluta Meduzei", poate cea mai inspirata lucrare a sa, este inspirata dintr-o intamplare reala pe care Gericault o trateaza cu un exceptional simt al tragicului.
Eugene Delacroix (1798-1863) este reprezentantul major al romantismului, el cauta sa transpuna in pictura starile de spirit si referintele literare care caracterizeaza aceasta miscare. O lucrare grandioasa este "Moartea lui Sardanapal": ultimele ore de viata ale regelui sunt ilustrarea unui dezastru in care cele mai pretioase bunuri (femei, sclavi, bogatii) sunt distruse sub ochii sai. Atitudinile personajelor sunt contorsionate, iar folosirea contrastelor cromatice, de umbra si lumina servesc la exprimarea tragediei care are loc.
In Anglia , peisajul romantic este pus in valoare de John Constable (1776-1837), preocupat de variatiile luminii si ale atmosferei. El influenteaza peisagistii romantici francezi si, indirect, pe impresinisti.
William Turner (1775-11851) este atras si el de peisaje, dand o viziune onirica si fantastica metamorfozelor colorate ale luminii si spatiilor, parca miscatoare, pe care le picteaza. Abandonarea aproape totala a orcaror referinte la real il face sa apara ca un precursor al impresionalismului "Incendierea Parlamentului".
Pictura lui Casper-David Friedrich (1774-1840) este reprezentativa pentru romantismul german, temele sale de predilectie fiind peisajele si ruinele, sub o lumina rece, evidentiind relatia om-natura.



REALISMUL


Opunandu-se romantismului, curentul realist dezaproba subiectele traditionale si de fictiune, sub motivul ca ele nu sunt reale si vizibile in lumea prezenta. In acest sens, realismul sustine ca numai lucrurile timpului sau, cele care pot fi vazute, sunt "reale". Atat in artele plastice, cat si in literatura, pozitia realista a fost intarita de toate cuceririle stiintifice ale secolului, inventarea fotografiei fiind una dintre cele mai importante pentru arte. Intuitia, imaginatia sunt acum condamnate de "metodele stiintifice".
In arta, realismul sustine prin urmare doua directii majore: o orientare a subiectelor picturii catre temele contemporane (sociale si politice) si o pictura accesibila marelui public, pe intelesul tuturor.
Gustave Courbet (1819-1877) se opune cu violenta principiilor clasice, evocand adesea in picturile sale realitatile cotidiene, cu moravurile si problemele sociale ale epocii sale. El afirma ca arta picturii consta numai in reprezentarea obiectelor vizibile si tangibile "Domnisoare pe malul Senei".
Edouard Manet (1832-1883) este al doilea mare realist, alaturi de Courbet, si totusi mult diferit de acesta.
In 1863, in urma protestelor a foarte numerosi artisti, este organizat, din initiativa lui Napoleon, un Salon al refuzatilor, care sa gazduiasca numeroase lucrari respinse de juriul Salonului oficial al anului. Acest salon oficial, organizat de Academia de Arte Frumoase, expunea in fiecare an lucrari ale artistilor din toata Franta; un premiu sau numai acceptarea la acest Salon insemna recunoasterea artistica si asigura succesul profesional.
La Salonul refuzatilor din 1863, Manet socheaza cu lucrarea intitulata "Dejunul pe iarba". Aici, el transpune tema paradisului pastoral, folosita din Renastere pana in epoca stilului rococo, in lumea contmporana lui, personajele lucrarii fiind perfect identificabile in vremea sa. Opinia publica este indignata de prezenta, intr-un parc parizian, aunei femei goale, stand intre doi barbati imbracati la moda; publicul nu mai vede, de aceasta data, nimfe si satiri din mitologie, ci portrete, reprezentate aproape fotografic, ale unor contemporani.
Capodopera lui Manet, "Bar la Folies-Bergere" (1882), este un exemplu al felului de a integra figura umana in contextul pictural. Suprafata lucrarii vibreaza de nenumaratele reflexe ale luminii pe care lampile le imprastie asupra obiectelor ce compun frumoasa natura moarta si care se reflecta, in acelasi timp, in oglinda. Totul devine stralucitor, Bar de Folies-Bergere fiind, in cele din urma, un spectacol optic care surprinde un anumit moment.
Astfel, Manet rupe cu traditia, redefinind suprafata picturala si deschizand drumul Impresionismului.



IMPRESIONALISMUL


Miscarea artistica debuteaza catre 1865, insa se afirma cu adevarat o data cu prima sa expozitie din 1874. Ea se incheie in 1886, data ultimei expozitii.
Impresionistii sunt uniti de aceeasi conceptie si vointa picturala: studiul luminii si culorii, al impresiilor vizuale pe care le da lumina.
Termenul de "Impresionalism" a fost folosit pentru prima data in 1874, de un jurnalist care ridiculizeaza peisajul lui Monet, "Impresie - Rasarit de soare".
Reunind un grup de personalitati artistice printre care Monet, Pissarro, Sisley, impresionalismul va atrage si alti artisti care vor evolua ulterior catre demersuri diferite.
Impresionistii isi propun sa sugereze formele obiectelor scaldate in lumina si atmosfera care le inconjoara. Acest lucru reclama un serios studiu al luminii, impresionistii stiind si afirmand ca obiectele isi schimba culoarea in functie de lumina in care sunt percepute, de reflectarea culorii altor obiecte colorate. De exemplu, culorile complementare, puse una langa alta in suprafete suficiente, se intensifica una pe cealalta. Amestecate in cantitati egale, ele dau un gri neutru. Umbrele nu sunt gri sau negre, asa cum foarte numerosi pictori de pana acum crezusera, ci colorate. De asemenea, juxstapunerea culorilor pe panza, gandite in asa fel incat ele sa formeze un amestec doar privite de la distanta, ofera nuante mult mai puternice decat cele care ar rezulta din amestecul fizic al culorilor. In felul acesta impresionistii ajung sa obtina efecte stralucitoare cu ajutorul tuselor mici, juxtapuse sau suprapuse - o caracteristica a picturii lor - care surprind vibratia si efectele luminii.
Claude Monet (1840 - 1926) a dus foarte departe aceasta experienta, in special in seria de lucrari care reprezinta "Catredala din Rouen" in diferite momente ale zilei.
Auguste Renoir (1841 - 1919) foloseste limbajul impresionist pentru a reprezenta figuri umane surprinse in cadrul diverselor evenimente contemporane lui: "Dans la Moulin de la Galette" este un exemplu al farmecului si veseliei cu care Renoir invaluie personajele sale.
Edgar Degas (1834 - 1917) expune impreuna cu impresionistii, nefiind insa un adept al picturii de exterior (in plein-air, in aer liber). Foarte modern prin atentia pe care o acorda arganizarii compozitionale, incadrarii personajelor in spatiul pictoral, ca si prin punctele sale de vedere foarte indraznete, Degas contribuie la distrugerea sistemului perspectival, influentand felul de incadrare a fotografiilor de la inceputul secolului XX - "Repetitie"
Share:

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

flag

free counters

top 20

blogosfera

histats